Concurs PCNews

Baietii de la PCNews(sigur sunt baieti daca ofera bani pentru blog, femeile ar da banii numai pe cumparaturi), ofera o droaie de bani, mai exact 10 000 de dolari.

Acum o sa fac o lista cu ceea ce vreau sa cumpar de acesti bani:
-un cub rubik 20×20;
-o bicicleta pentru doua persoane, vreau sa fac inconjurul lumii cu iubitul meu, pe bicicleta;
-niste adidasi, tenesii de ii am mi s-au cam rupt si tare mult am mai tinut la ei;
-un domeniu pentru acest blog, sa il pot numi si pe el cu un singur L si sa aiba si el .com sau .ro la sfarsit;
-un laptop, dar inainte de laptop, mi-as dori mai intai o camera profesionala de fotografiat.
-haine pentru scoala, ca doar o sa sara toate mandrele de la mine din clasa “dar vai, uite ce mi-am mai cumparat eu vara asta, tu ce ti-ai cumparat”. Aveam de gand s ale ofer cateva replici, dar ca sa nu existe cearta, o sa imi cumpar doar de impresie, pentru a multumi publicul roman.
-mancare pentru vegetarieni. As vrea sa fiu vegetariana, dar nu am bani ca sa imi cumpar tot ceea ce trebuie pentru a avea in fiecare zi mese complexe. Stiti doar ce scump este sa fii vegetarian

Restul de bani i-as da lui frate-meu, ca asta fac de cand sunt mica. Deci baieti darnici de la PCNews, eu chiar am ce sa fac cu banii!

 

Spaima copiilor

Cu parere de rau, trebuie sa marturisesc ca parintii mei au ajuns spaima copiilor din fata blocului. Nu stiu daca viata grea, conditiile de trai, stresul sau munca i-au facut sa fie asa, insa ma dezamagesc din acest punct de vedere. In primul rand, imi aduc aminte cum radeam cu maica-mea cand mai iesea cate o baba ce se lua de copii sau de mine atunci cand ma jucam in fata blocului.

O data cu trecerea timpului, mama mea a devenit ea, cea ce iese sa goneasca copiii din fata blocului, cea ce nu mai suporta galagie. In fiecare zi, copilasii de pe aici pandesc sa nu fie ei, parintii mei. Acum cateva zile taica-meu a aruncat cu apa pe ei, doar ca stateau cu patura intinsa sa se joace carti sau sa se joace cu papusile. Maica-mea a strigat disperata toata vara sa nu mai manance caisele si ciresele din pom, care pana la urma au ramas uscate acolo, pentru ca acei copilasi nu au avut voie, insa mai bine s-au stricat. Nu inteleg deloc aceasta mentalitate si nu stiu cum as putea sa o schimb. Incerc sa le explic si sa le aduc aminte ca si eu eram la fel, acel copilas ce lovea masinile cu mingea cand se juca Ratele si Vanatorii sau Castel, ca eu sunt acea fetita care rupea trandafirii altora pentru a ii aduce acasa la noi in vaza, eu sunt copilul ce se batea cu frate-meu numai in ore de liniste, pana ajungeau vecinii sa vina la noi sa vada daca nu cumva am patit ceva. Eu si frate-meu am speriat intreg blocul ani la rand cu tipetele si bataile noastre, insa acum ca am crescut nu mai avem ochi si pentru bucuria altora. Acum parintii nostri nu mai pot concepe ghetusul iarna, de aceea trebuie sa puna sare pe el, nu mai pot intelege bucuria fetitelor de a croi haine pentru papusele, de aceea tipa sa plece din scara blocului.

Cu toate astea, maica-mea e speriata de gandul ca ar putea ajunge la pensie in cativa ani, ca ridurile sunt tot mai vizibile, ca nicio crema nu isi mai face efectul, ca nu mai poate fi acea femeie moderna in aspectul fizic. Cand vine vorba de actualitate, se considera a fi in randul tinerilor, vrea sa para mereu tanara prin hainele ce le poarta, cat si prin felul de a ii intelege pe cei ce merg la discoteca, beau, chiulesc, etc, ca doar asa e tineretul. Pentru mine au fost cei mai buni parinti pentru ca au stiut sa ma educe atat cat a fost necesar, in rest a trebuit sa ma autoeduc din viata. De cativa ani vestea si semnele de imbatranire au dus revolta mentalitatii in sufletul lor. PE o parte ii inteleg, maica-mea are peste 45 de ani si nu a vazut niciodata Europa, nici macar Bucurestiul, munceste cate 12 ore pe zi, vine acasa gateste, si reuseste totusi sa fie o mama buna si intelegatoare. Taica-meu trece prin aceleasi trairi ca si maica-mea, asa ca nu am nici cel mai mic drept sa ii judec.

Insa cand oare or sa inteleaga ca nu varsta, ci mentalitatea te pastreaza tanar?

 

Ca la noi la nimeni!

Ultima lege aprobata de parlament fara nici un vot impotriva, este legea prin care posturile de stiri sunt obligate sa difuzeze in stiri, evenimente atat pozitive cat si negative. Poate ca asa scapam de “stirile de la ora 5″ unde omorurile, violurile,jafurile sau alte infractiuni fac 99% din stiri. Intrebarea mea este cum putem judeca o stire ca fiind buna sau rea cand in majoritatea lor sunt neutre? Interesant!Sunt curios cum vor pune in aplicare legea, sau poate ca or sa o scoata din uz ca doar asa se face la noi:prima data actionam apoi gandim.

 

Iubire in Craiova

Dupa aproape doua luni de cand nu ne-am mai vazut, am decis ca trebuie sa fac ceva in privinta asta, pentru ca deja distanta era prea greu de suportat(ea e din Craiova iar eu din Arad).

Zis si facut:joi seara am fost pe tren urmand ca vineri dimineata sa ajung in Craiova. Mersul cu trenu a fost si el cu oarecare emotii pentru ca aveam carnetu lde elev al unui coleg, pentru amarata de reducere, iar dupa o serie de interogari ale controlorului, am scapat. Bineinteles ca am uitat tot ce era rau cand i-am vazut ochisorii acolo asteptandu-ma! Dupa sarutarile si imbratisarile de care imi era atat de mare dorul, am vrut sa vad orasul in care a crescut iubita mea. In primul rand vreau sa spun ca se face prea multa reclama negativa orasului ca fiind plin de tigani, murdar sau mai stiu eu cum, adevarul e ca in toate orasele din Romania sunt tigani, e inevitabil, nici Craiova nu face exceptie, doar ca tiganii au cartierul lor undeva la iesirea din oras.

Primul lucru pe care l-am facut a fost sa mergem in centru (eu fiind obsedat sa gasesc centrele oraselor in care merg).Acolo era un parculet atat de frumos care inconjura statuia lui Mihai Viteazul de jur imprejur si era cu gazonul uniform si bine crescut si atat de curat incat nu iti venea sa crezi ca e public. Am stat acolo unpic pe banca dupa care am mers incet spre liceul ei trebuind sa il vad pentru ca am auzit multe despre el. In drumul nostru cautam si un ziar de mica publicitate, pentru ca de la toamna voi da la facultate acolo si trebuie sa ma gandesc din timp unde am sa stau, caminele fiind a doua varinata. Am uitat sa spun ca am ajuns la 6 dimineata in Craiova si ca de la ora aceea am inceput sa colindam orasul:D. Pe la 8 eram pe la liceu, unde am intrat si am facut turul fara sa ne deranjeze nimeni. De acolo am tinut neaparat sa mergem pe jos( de altfel aproape toata ziua am mers pe jos:D)catre apartamentul ei care era la aproximativ 30-40 de minute de liceu. Dar trebuia sa mai trecem si pe la spital, deoarece bunica ei trebuia externata in ziua aceea. Pe la 9 cam asa am ajuns in sfarsit acasa la ea ca sa mancam si sa ne relaxam unpic, ca sa putem pleca din nou sa vedem si restul orasului. Dupa ce am jignit-o pe iubita mea nemancand prea mult si mai ales cerand doua farfuri (prietenii stiu de ce:D), cand sa plecam pe la 1 s-a pus si ploaia. Acest lucru a adus tristete in sufletelu ei, dar in cele din urma am gasit solutia salvatoare si anume: se vedem orasul din autobuz. Eu fiind firea mai optimista, pe cand ea firea mai pesimita, incercam sa ii explic ca pana la urma totul iese cu bine. Intr-adevar asa a si fost pentru ca atunci cand am ajuns la “Ciuperca” ploaia se oprise. Aici am admirat noua sala polivalenta care se inalta pe locul fostei sali care a ars. Bineinteles am vazut si stadionul “Ion Oblemenco” dar din pacate si acesta era in constructie. Dupa asta a urmat o decizie indrazneata si anume sa mergem sa vedem Jiul. Nu era nici cea mai mica problema doar ca sa o facem trebuia sa traversam tot cartierul tiganesc(Lunca), si am decis sa o facem pe jos. Lucrul cel mai interesant mi s-a parut faptul ca sunt destui cei care sa nu fi parcurs traseul niciodata la pas, dar acest lucru nu ne-a demoralizat ci din contra cand am vazut ca defapt nu e deloc cum aparea la televizor ne-am linistit( poate ca era asa doar ca plouase inainte dar oricum am trecut fara nici cea mai mica problema). Intr-o ora eram pe malul Jiului unde am stat cred, daca nu ma insel, de la 3 la 6 dupa care ne-am intors, de data asta cu autobuzul fiind prea mult de mers. Urmatoarea oprire a fost parcul “Romanescu” care m-a uimit cel mai mult din toata Craiova, prin curatemia desavarsita prin design si mai ales prim marime, absolut superb. Ne-am plimbat, am stat pe bancute, ne-am plimbat din nou, am vazut chiar si gradina zoologica din parc si cu toate astea nu am reusit sa vedem tot parcul:(. Pe la opt ne-am intors acasa sa ne improspatam unpic dupa care sa mergem la gara pentru ca aveam tren. Am renuntat sa mai mancam ceva in favoarea unei plimbari lungi pana la gara, care a fost ca un fel de incheiere pentru ziua perfecta. Despartirea a fost ca de obicei sfasietor de grea, parca tot mai grea pe masura ce ne inaintam, doar ca nu va mai fi mult pana cand ma voi muta acolo. Urcat in tren am mai vorbit unpic la telefon, dupa care tot ce imi amintesc este chipul vatmanului ce ma trezea in gara din Arad.

Totul a fost foarte frumos incepand mai ales cu iubita mea,orasul este foarte curat chiar si la periferie. Politia comunitara impanzeste orasul, lucru care confera siguranta, cel putin pentru mine asa a fost. Mi-a placut tot orasul, dar locurile cu adevarat speciale in inima mea le ocupa, in primul rand drumul de la gara pana “acasa” si parcul” Romanescu”! Un singur lucru as vrea schimbat la oras, si anume: sa se introduca mai multe trotuare pentru ca soferii sunt cam nebuni si in combinatie cu lipsa trotuarelor nu e prea placut:D.

Cateva poze din parc:

Jiul:

Si o monstra de curatenie:

 

Maturizarea.

Maturizarea. Ce proces ciudat dar in acelasi timp surprinzator de placut. Parca ieri eram mic, fara niciun gand si doar cu joaca in gand. Copilaria a fost foarte frumoasa, nu as putea sa imi doresc sa o schimb in vreun fel. In schimb as vrea sa ma leg de perioada de adolescenta, atunci cand multe lucruri se puteau schimba in bine, daca gandeam mai altfel.

Cititul, spre exemplu, nu ma atragea deloc. Cand auzeam ca avem de citit nu stiu cate carti parca ma lovea profesoara. Acum ca bacalaureatul bate la usa, de nevoie, a trebuit sa incep sa citesc romanele pentru ca altfel nu vedeam cum as putea face un comentariu de calitate. Dar surpriza, nici nu credeam vreodata sa ma vad cu o carte in mana citind pagini intregi din romane si placandu-mi, dar acum pot sa spun ca sunt de-a dreptul fascinat de citit. Imi pare rau ca nu am facut-o mai devreme cu cativa ani, pentru ca acum sa am mai multe carti citite. Stiu cand ma chinuiam cu  cate 10 pagini pe zi din Baltagul, iar ultimele din lipsa de rabdare citindu-le pe sarite, ma mir cum am ajuns pana in clasa a 12-a cu doar Baltagul citit si acela foarte greu. Dar nu aveam probleme cu invatatul, cel putin la matematica eram destul de bun si la restul materiilor reale idem, probleme au inceput de la liceu cand nu am mai invatat nimic si m-am zbatut 3 ani si jumatate, iar acum pe sfarsit ma chinui sa recuperez, singura diferenta e ca acum imi place sa invat doar ca volumul de informatii e foarte mare.

Cred ca aproape nimanui nu ii placea sa invete, doar aceia cativa excesiv de pasionati de munca lor carora le placea dintotdeuna sa o faca, cei pe care ii vedeai tot timpul cu o carte sau un caiet in mana, citind sau repetand ceva. Acum parca ii invidiez ca nu eram si eu asa pentru ca ce prostii faceam cu colegii sau prietenii parca acum nu mai au nici un farmec, dar cred ca e doar un stadiu al vietii si experienta de viata se face doar traind lucrurile asa cum sunt, cu bune si cu rele.

Anii de liceu au trecut atat de insesizabili pe langa mine, astfel incat doar daca ma chinui abia reusesc sa imi amintesc ceva, iar din pacate orice amintire e legata de vreo boacana stupida. Se zice ca cele mai durabile prietenii le legi in liceu si ca atunci e singura ta sansa sa o faci. Singurul lucru de care sunt cel mai fericit este faptul ca am cunoscut o persoana foarte deosebita  prin clasa a 9-a,abia de curand(1an de zile) am realizat ca e atat de importanta pentru mine fara de care  cred ca eram tot acolo jos in gandire si in fapte. Cu ocazia asta as vrea sa ii multumesc ca exista si pentru ca a facut atatea pentru mine fara macar sa isi dea seama, iar acum ocupa cel mai fruntas loc in inima mea! Nu m-a schimbat doar in ceea ce priveste scoala ci si in felul cum vad viata, acum totul e clar ca lumina zile pentru ca stiu ce vreau de la viata si incotro sa  ma indrept. Nu pot decat sa spun ca e pacat cand vezi atata lume irosindu-si viata cu fel de fel de prostii care pana la urma nu conteaza deloc. Va doresc tuturor sa gasiti ceva care sa va ajute sa o luati pe un drum mai bun!

 

Lista cu ceea ce e de facut in viata

Am vazut un film unde aparea foarte des replica”lista cu ceea ce e de facut in viata”. Actrita principala isi insira o serie de lucruri, pe care urmeaza sa si le indeplineasca, un fel de vise realizabile.

M-am gandit sa imi fac si eu o ierarhizare a lucrurilor pe care mi le doresc in viata, si pe care le pot indeplini. O sa incep cu locul 2 pentru ca 1 ramane strict secret.

2-Sa reusesc sa iau bacul cu nota mare;
3-Sa intru la o facultate buna, sa studiez filozofia, si sa am un serviciu acceptabil;
4-Sa merg la Futuroscope, in Franta;
5-Sa schimb mentalitatea macar a unui om;
6-Sa primesc o agenda;
7-Sa invat sa dansez;
8-Sa scriu un roman, sau cel putin o poezie:D
9-Sa ajung jurnalista;
10-Numarul 1 in lista mea sa se indeplineasca, pentru ca toate celelalte sunt conditionate de acel factor.

Nu este asa greu sa reusim ceea ce ne propunem. Cred ca reteta pe care o sa o aplic la mine va fi urmatoarea: un pic de ambitie, un risc mai mare, un sacrificiu si sprijin din partea celor de care am nevoie. Bineinteles ca in viata conteaza norocul, dar intr-o mica sau mare masura fiecare om dispune de noroc, mai trebuie doar sa stim sa il folosim in cantitatile care ne sunt necesare.

Ma intreb cat de greu este sa iei decizii in viata, mai ales atunci cand stii ca sunt hotaratoare pentru tine. Cand ai capacitatea te gandesti la ce liceu sa mergi, la ce sectie, daca vei fi capabil sa te integrezi si daca este o decizie buna. Dupa cei 4 ani de liceu, vine marea dilema ce facultate sa alegi, daca sa fie in orasul tau sau in alt oras, daca te vei descurca cu banii sau cu materia. Dupa cei 4 ani de facultate, te gandesti unde sa te angajezi, daca sa mergi pe un salariu mic sau sa mai astepti, daca sa ai norma completa sau redusa, daca sa faci imprumut la banca sa iti iei un apartament sau daca nu. Cum as putea sa imi dau eu seama daca macar 5 din cele 10 lucruri dupa lista se vor implini, sau cum voi sti daca asta imi doresc cu adevarat. Dar daca voi avea indoiala intre a face filozofie sau finante banci. Daca trebuie sa fiu rationala sau spirituala.

Nu exista decat un singur raspuns: Fiecare lucru trebuie facut la momentul potrivit, dupa circumstante si dorinte. Nu avem de unde sa stim daca asa va fi, dar in mod sigur avem un scop si un reper unde vrem sa ajungem. Decat sa ne plimbam rataciti pe strazi, mai bine sa  fugim spre locul bine stabilit. Asa ca fiecare om ar trebui sa aiba lista cu ceea ce isi doreste in viata, macar asa raman dorintele si sperantele, la final putand trage linie si insemnand realizarile.
In mod sigur, numarul 1 al meu se va implini. Este vorba de iubire, iar eu cred in acest sentiment!

 

Filme care te fac sa gandesti altfel.

In primul rand vreau sa spun ca nu sunt multe filme care pot sa schimbe un om, dar daca sti unde sa cauti sau mai exact ce sa cauti, sunt de gasit. Totul depinde de persoana care vizioneaza filmul si impactul pe care acesta il are. Cred ca sunt doua categorii de filme care pot sa motiveze un om. In prima categorie intra acelea care te fac sa fi un om mai bun, gen A walk to remember, The family man, The game plan( desi acesta e si comedie, povestea e frumoasa), etc. Acestea sunt doar  cateva dintre cele care te pot face sa te schimbi, sa iti doresti sa fi un altfel de om, mai bun, mai dragastos, care ar face ca multa lume din jur sa fie mult mai fericita. In a doua categorie sunt filmele acelea care ne fac sa ne dorim mai mult sa reusim in viata, gen Invincible sau The Gladiator (doar ideea de a nu te preda niciodata din acesta), filmele acestea trezesc in noi o forta care ne indeamna sa ne autodepasim, si ne invata ca atunci totul pare pierdut sa nu ne dam batuti.

Cu toate ca exista destul de multe persoane care vizioneaza filme de consum, doar pentru ca se afla intr-o anumita stare, buna sau proasta, alegandu-si comedii sau drame, formandu-si o falsa idee despre mesajul in sine. Comparand aceste filme de consum, pe care le vedem o singura data si uitam dupa cateva zile si actiunea acestora, exista filmele care fac istorie in mintea si in sufletul nostru, si pe care le pastram, pentru a le transmite generatiilor urmatoare.
Un film poate fi reusit in totalitate, sau pe parcursul lui pot exista anumite momente frumoase care ne raman intiparite in minte, si pe care le mentionam si le aplicam de cate ori avem ocazia, asa cum ar fi celebrele replici” hasta la vista baby”

As vrea sa ma leg de filmele acelea rare care combina mai multe genuri, care ofera si divertisment de calitate dar in acelasi timp alterneaza cu faze de viata, serioase si pline de sentimente. In fond suntem cu  totii diferiti si fiecare crede si reactioneaza cum simte la o un anumit lucru, dar nu cred ca daca un film bazat pe o poveste reala( sau fictionala nu conteaza) care este incarcat de sentimente nu poate aprinde macar o mica flacara in interior, care cu unpic de vointa poate trasnforma un om.

Pe mine ma impresionat un film pe care l-am vazut din intamplare cu ceva timp in urma care  se numea The guardian, un film despre viata, relatii intre omenii, munca in echipa si sacrificiu care au facut, cel putin pentru mine, diferenta. Nu zic ca mi-a schimbat viata foarte mult dar totul se face cu pasi marunti asa ca orice mic pas e tot inainte!. Vi-l recomand tuturor chiar daca nu va schimba merita sa il vedeti pentru ca e frumos.

Sa nu uitam si de filmele cu adevarat frumoase si gandite de origine romaneaca, gen Ani de liceu, Nea Marin miliardarul, Mihai Viteazul, Baltagul, Ion, si multe altele, care din pacate sunt o specie pe cale de disparitie preferandu-se importurile ieftine cum ar fi telenovele. E pacat sa vezi toata ziua pe toate posturile acelasi lucru doar intr-o alta culoare, desii nu cred ca situatia se indreapta unde trebuie, ma mullumesc ca exista internetul, acolo unde, daca vrei,gasesti aproape orice ai nevoie.

Fiecare cauta ce are nevoie in filme, unii o gasesc iar altii nu.

 

Distanta grea

Din pacate azi a fost o zi neagra in special din cauza mea. De dimineata nu am ce sa imi reprosez, am reusit sa ma trezesc, sa plec sa scoala asa ca am fost relativ fericit. Mi-am predat si eu ca tot omul atestatul la engleza pentru ca saptamana viitoare deja urmeaza examinarile,dar asta nu conteaza asa mult. Apoi am avut meci de basket cu echipa scolii, un meci care s-a pierdut mai ales pe pana mea, cel putin asa simt eu.

Seara mi s-a luminat cand am apucat sa vorbesc cu iubita mea ce mi-a readus zambetul pe buze cu doar cateva vorbe din gurita ei fermecata, dar prost cum sunt, am reusit sa o dau in bara si sa stric si seara asta cu orgoliu meu tampit.Uneori nu realizez ca acum, de cand relatia noastra a ajuns la alt nivel, fiind mult mai matura, trebuie sa ma comport ca atare. Si nu am niciun dubiu in ceea ce vreau si o vreau doar pe ea pentru totdeauna! Eu am ramas aproape la fel de copil ca in prima zi cand ne-am cunoscut,si am inteles ca acum lucrurile stau cu totul altfel, nu mai poti face sau spune tot ce puteai la inceput, tind sa precizez ca la inceput a fost cea mai frumoasa prietenie si abia apoi a urmat inevitabilul adica dragostea care e cel mai frumos lucru care mi s-a putut intampla. Acum nu mai putem spune una sau alta ca se supara unul sau celalt si mi se pare perfect normal, dar uneori uit si ma dau in petec si imi pare atat de rau!!! Asa am patit si seara asta pur si simplu nu am realizat ca intind coarda si am reusit sa stric seara si imi pare foarte rau:(

Relatiile la distanta sunt incredibil de grele in special daca sentimentele sunt cu adevarat pure, dar in acelasi timp dupa lunga asteptare rasplata e cea mai mare. Da e greu si va fi greu inca ceva vreme de acum incolo. Dar altfel nu are farmec pentru ca ceva nemuncit isi pierde repede din valoare si din atractie. Oricat de greu poate fi sunt in acelasi timp cel mai fericit ca am ceva pentru care sa ma lupt am pentru cine sa traiesc! Si sunt ferm convins daca traiesti pentru tine traiesti degeaba si faci o mare greseala!

 

Mi-e dor

Un articol despre ceea ce inseamna sa simti lipsa cuiva, despre ceea ce inseamna sa vrei sa mai retraiesti clipe din trecut care acum au devenit doar simple amintiri.

Mie, mi-e dor de cineva. Cineva care ma facea sa zambesc chiar si atunci cand dormeam. Mi-e dor de cele mai frumoase clipe din viata mea, mi-e dor sa mai fac lucruri riscante de care nu tin seama, mi-e dor sa fiu judecata si sa mi se spuna ce am de facut. Mi-e dor sa fiu eu.

Avem tendinta de a ne schimba dupa cei din jur. De multe ori facem ceea ce ne place cu adevarat, pana vedem ca altora nu le place. Atunci ne schimbam. Incepem sa devenim la fel ca ei, doar pentru a ii face fericiti. Este ca atunci cand un copilas vrea sa manance o portocala inainte de masa, iar mama ii spune:”ai voie numai dupa ce mananci mancare”. Poate ca dupa ce va manca mancarea pofta nu va mai fi aceeasi. Exact asa suntem noi in fata altora si in fata vietii. Ascultam de altii doar pentru ca asa ni se spune. Cand eram mai mica imi placea sa risc totul, chiar daca nu imi iesea, stiam ca am tot timpul ceva de facut si de gandit. Acum eu am devenit ceilalti. Nici macar nu ma mai gandesc ce e bine, astept doar sa mi se spuna ce trebuie sa fac. Toate acestea pentru ca nu au fost lasata de mica sa fac ce imi doresc. Imi e dor de copilarie, imi e dor sa fug pe campul liber, imi e dor sa nu stiu ce voi face maine, dar cel mai dor imi e de prietenii pe care i-am pierdut.

Acele clipe tarzii cand stai sa vorbesti cu cineva razand, acele momente cand iti e greu sa spui ceva dar celalalt iti pune acele cuvinte pe limba, acele clipe cand de abia astepti sa ti se spuna ce vrei sa auzi, sau acel moment cand gandim la fel si spunem amandoi deodata acelasi lucru, sau pur si simplu acel zambet simplu:D . Chiar daca mi-e dor de aceste clipe, sunt sigura ca vor veni curand, pentru ca am invatat ca asteptarea iti daruieste mai mult decat implinirea. Daca totul ar fi perfect, nu ai sti ce inseamna raul. Daca asteptarea te va face sa fii trist, atunci reusita te va face sa plangi de fericire. Cel mai bun sfat este sa faci mereu lucrurile de care iti este dor, fara niciun regret. Timpul are decat un sens, insa mereu va puteti intoarce dupa axa lui.

 

Oameni mici

Nu o sa ma refer aici la oameni mici de statura, nici oameni slabuti fizic, nici oamenii mici adica bebelasii. Prin acest titlu vreau sa evidentiez ca de cele mai multe ori un om mare este de fapt mic.
Se spune ca trebuie sa fim maturi in gandire. Sa explicam fenomenul: un om matur este un om mai in varsta, trecut prin viata, cu destul spirit de observatie. A fi matur insa, nu inseamna doar sa ajungi la varsta maturitatii, inseamna sa gandesti profund, si sa nu incerci sa treci prin viata prin inselaciune.

Oamenii mici? Cine sunt? Pai o sa ii enumar: in primul rand, pentru mine, oamenii mici, sunt politicienii. Nu o sa ma plang de tara in care locuiesc, insa o sa ma plang de bataia de joc cu care niste oameni conduc o tara. Ma gandesc la acel domn, Vanghelie, toata lumea stie ca dumnealui nu stie sa conjuge verbul “a fi”, cu toate astea de ce oare mai face politica? Sa fie cumva o regula a politicienilor, care e mai necopt la minte, rezista mai mult? Nu vreau sa par nepoliticoasa, de aceea am si vorbit despre politicieni cu pronume de politete, nu pentru ca as respecta ceea ce fac, dar cel putin pentru varsta. Dar ce sa mai spunem de domnul Traian, care afirma in fata tarii pe care o conduce, ca el fuma in toaleta la scoala. Stiu ca a fost destul de discutat acest subiect asa ca nu mai are rost sa il dezvolt, insa ma intreb de ce din 21 de milioane de oameni, nici macar 1 milion nu s-au ridicat impotriva acestor vorbe? Pentru ca ne-am invatat sa acceptam tot ce ni se zice. Urmeaza perioada de votare, oamenii de la tara nu vad ei prea bine care in ce urna este, insa, un domn foarte amabil, ii conduce la cutiuta “fermecata”. Saracul batranel vine acasa cu gandul ca a votat pe cine a vrut, insa omul acela mare si zambaret ce l-a condus, si-a atins doar propiul interes, dupa care urmeaza sa traiasca bine, ce mai conteaza ca saracul batranel o sa aiba inca 4 ani aceeasi pensie. Si, daca ar fi sa ne gandim, poate ca nu a fost asa mare pierdere. Oricum toti candidatii sunt pe aceeasi linie, adica sub nivelul marii. Ca este unul, ca este altul, tot la fel o sa traim.
Sa lasam la o parte politica, pentru ca suntem destul de obisnuiti cu fenomenele ce se petrec acolo. Sa luam de exemplu sefii nostri, sau sefii parintilor. De cate ori s-a dovedit un angajat a fi mai destept decat seful lui? Si patronul stie asta, insa cu toata lipsa de bun simt, da ordine. Mi se pare ca trebuie sa fii foarte lipsit de valoare morala pentru a putea conduce niste oameni mai destepti decat tine.
Dar acei ce au ajuns oameni mari? Caci asa ar spune toata lumea cand vine vorba de un politist, un doctor, un avocat, un profesor? Nu sunt si ei de multe ori oameni mici? Pai sa ne gandim cate accidente de Dacie au scapat fara amenda, si cate accidente de Bmw-uri? Pai cele cu Dacia si amenda si procese si tot ce poate fi mai rau, iar cei cu Bmw-uri doar cu o mica atentie pentru domnul politist. Asta daca ar fi sa nu luam in considerare ca de cele mai multe ori cei cu masini straine nici nu sunt deranjati cand sunt vazuti pe strada. Sau un avocat? Fiul domnului avocat, Iustin Covei? Pai cel mai nemernic baiat din Craiova, colinda acum strazile “luminate” ale orasului. Dar putem inchide ochii, e si el om cunoscut. De ce sa il acuzam pe nedrept? Hmm, ai patit ceva? Pai daca te duci la doctor, nu uita sa iei portofelul dupa tine, daca vrei sa te ajute cu ceva. Si chiar daca o sa zica nu, cu totii stim ca raspunsul este da.

Nu am vrut sa critic pe nimeni, pentru ca nu sunt nici critic literar, nici critic moral, sunt doar un om, mediocru as punea spune, cu bune si rele. Am vrut sa subliniez doar ca oamenii care ne sunt superiori din punct de vedere al etatii, din punct de vedere profesional, de multe ori moral sunt mult sub noi. Am invatat sa privim doar drept, uitand de oamenii de langa noi. Oricand poti deveni un om mic daca te lasi prins in ghearele societatii.