Ianuarie 2009


Nefericitul lucru care ne leaga pe noi de pamantul acesta, evenimentul acela care se vrea a fi cat mai placut si care se intampla in fiecare zi de cel putin 3 ori,vorbesc desigur despre mancat, actiunea voluntara/involuntara pe care o face cu sau fara voia noastra in fiecare zi. Un, om, fiinta complexa dar a carui existenta poate fi asemanata atat de usor cu un telefon mobil. Avem o baterie atat de slaba incat trebuie incarcata de atatea ori in intervalul de 24 de ore cat are o zi, nici nu mai vorbim daca “butonarea” este una intensa incarcariile cresc exponential.

Ma gandeam ca daca autonomia noastra a oamenilor s-ar dezvolta si ar creste precum cea a telefoanelor mobile, urmatoarele lucruri ar fi plauzibile:

– disparitia partiala sau totala fast food-urilor

– falimentarea firmelor ce produc frigidere, mancand mai rar nu am mai trebui sa pastram mancare, deci am manca doar mancaruri proaspete

– agricultura mondiala va eradica foametea de pe glob, mancand mai rar ne-ar ajunge sa hranim chiar si pe cel mai defavorizati dintre noi

– traversarea desertului cu o singura gura de apa – escaladarea muntelui everest fara nevoia de a face n pauze pentru a alimenta

– foamea nu ar mai putea fi folosita ca scuza in tot felul de situatii jenante.

– iar nu in ultimul rand lumea ar putea sa gaseasca alte lucruri pentru a aduna oamenii la un loc, in afara mancarii si bauturii, cu ocazia unor evenimente deosebite.

Pana atunci sa aveti o pofta mare si sa mancati cat mai sanatos, corpul e un templu, aveti grija ce ofrane ii aduceti.


„Ofera cat poti de mult dar nu oferii prea mult ca ajungi sa pierzi o particica din tine” asa sunau cele spuse de cineva pe care am refuzat sa le cred pe simplul motiv ca am fost ferm convins ca din moment ce oferi ceva persoana catre care faci acest gest iti va intoarce cu siguranta gestul. Printr-o particica din mine ma refer aici desigur la o bucatica din suflet, nu la lucruri materiale sau de o alta natura.

Ciudat e faptul ca tocmai in momentul in care esti foarte fericit si crezi ca nimic nu iti mai poate strica ziua intervine acel ceva, sa-l numin declansator. E simplu iti urmezi ziua  in mod normal dar la un moment dat faci anumite alegeri, care la momentul acela par bune. Problema e ca acesta nu sunt bune nici rele, sunt alegeri, dar fara de care ziua ta s-ar termina perfect. Declansatorul poate lua multe forme, uneori poate fi un gest, o actiune intreprinsa de altcineva, o fraza sau o discutie purtata cu cineva, ideea e ca lucrul care nelinisteste vine dintr-un loc de unde nu te-ai fi asteptat vreodata.  Am cam batut campii dar sper ca cei carora li s-a intamplat asa ceva sa ma intelegea sau poate nu mi s-a intamplat decat mie, cine stie..

Cu toate astea nu puteam concepe ca daca oferi ceva cuiva drag si care tine la tine, acesta persoana la randul ei sa nu iti ofera inapoi, desigur in limita posibilitatilor, ceva asemanator. De asta i-am zambit persoanei care ma sfatuit cat se poate de sincer si i-am spus sa stea linistita ca mie nu mi se poate intampla asa ceva. Dar cum integ universul conspira sa iti demonstreze contrariul, a doua zi am avut parte de demonstratia mea. E adevarat, chiar pierzi o particica din tine, din suflet si lucrul cel mai grav e ca tot tie iti vine sa iti ceri scuze, in timp ce persoana de la care astepti ceva, mic, aproape infirm pentru restul lumii, dar pentru tine extrem de important, nu vine..

Viata e frumoasa pentru cine are noroc, cei care o vreau cu tot dinadinsul fericita trebuia sa faca eforturi mult prea mari ca sa se poata bucura defapt de ea.