Dupa aproape doua luni de cand nu ne-am mai vazut, am decis ca trebuie sa fac ceva in privinta asta, pentru ca deja distanta era prea greu de suportat(ea e din Craiova iar eu din Arad).

Zis si facut:joi seara am fost pe tren urmand ca vineri dimineata sa ajung in Craiova. Mersul cu trenu a fost si el cu oarecare emotii pentru ca aveam carnetu lde elev al unui coleg, pentru amarata de reducere, iar dupa o serie de interogari ale controlorului, am scapat. Bineinteles ca am uitat tot ce era rau cand i-am vazut ochisorii acolo asteptandu-ma! Dupa sarutarile si imbratisarile de care imi era atat de mare dorul, am vrut sa vad orasul in care a crescut iubita mea. In primul rand vreau sa spun ca se face prea multa reclama negativa orasului ca fiind plin de tigani, murdar sau mai stiu eu cum, adevarul e ca in toate orasele din Romania sunt tigani, e inevitabil, nici Craiova nu face exceptie, doar ca tiganii au cartierul lor undeva la iesirea din oras.

Primul lucru pe care l-am facut a fost sa mergem in centru (eu fiind obsedat sa gasesc centrele oraselor in care merg).Acolo era un parculet atat de frumos care inconjura statuia lui Mihai Viteazul de jur imprejur si era cu gazonul uniform si bine crescut si atat de curat incat nu iti venea sa crezi ca e public. Am stat acolo unpic pe banca dupa care am mers incet spre liceul ei trebuind sa il vad pentru ca am auzit multe despre el. In drumul nostru cautam si un ziar de mica publicitate, pentru ca de la toamna voi da la facultate acolo si trebuie sa ma gandesc din timp unde am sa stau, caminele fiind a doua varinata. Am uitat sa spun ca am ajuns la 6 dimineata in Craiova si ca de la ora aceea am inceput sa colindam orasul:D. Pe la 8 eram pe la liceu, unde am intrat si am facut turul fara sa ne deranjeze nimeni. De acolo am tinut neaparat sa mergem pe jos( de altfel aproape toata ziua am mers pe jos:D)catre apartamentul ei care era la aproximativ 30-40 de minute de liceu. Dar trebuia sa mai trecem si pe la spital, deoarece bunica ei trebuia externata in ziua aceea. Pe la 9 cam asa am ajuns in sfarsit acasa la ea ca sa mancam si sa ne relaxam unpic, ca sa putem pleca din nou sa vedem si restul orasului. Dupa ce am jignit-o pe iubita mea nemancand prea mult si mai ales cerand doua farfuri (prietenii stiu de ce:D), cand sa plecam pe la 1 s-a pus si ploaia. Acest lucru a adus tristete in sufletelu ei, dar in cele din urma am gasit solutia salvatoare si anume: se vedem orasul din autobuz. Eu fiind firea mai optimista, pe cand ea firea mai pesimita, incercam sa ii explic ca pana la urma totul iese cu bine. Intr-adevar asa a si fost pentru ca atunci cand am ajuns la „Ciuperca” ploaia se oprise. Aici am admirat noua sala polivalenta care se inalta pe locul fostei sali care a ars. Bineinteles am vazut si stadionul „Ion Oblemenco” dar din pacate si acesta era in constructie. Dupa asta a urmat o decizie indrazneata si anume sa mergem sa vedem Jiul. Nu era nici cea mai mica problema doar ca sa o facem trebuia sa traversam tot cartierul tiganesc(Lunca), si am decis sa o facem pe jos. Lucrul cel mai interesant mi s-a parut faptul ca sunt destui cei care sa nu fi parcurs traseul niciodata la pas, dar acest lucru nu ne-a demoralizat ci din contra cand am vazut ca defapt nu e deloc cum aparea la televizor ne-am linistit( poate ca era asa doar ca plouase inainte dar oricum am trecut fara nici cea mai mica problema). Intr-o ora eram pe malul Jiului unde am stat cred, daca nu ma insel, de la 3 la 6 dupa care ne-am intors, de data asta cu autobuzul fiind prea mult de mers. Urmatoarea oprire a fost parcul „Romanescu” care m-a uimit cel mai mult din toata Craiova, prin curatemia desavarsita prin design si mai ales prim marime, absolut superb. Ne-am plimbat, am stat pe bancute, ne-am plimbat din nou, am vazut chiar si gradina zoologica din parc si cu toate astea nu am reusit sa vedem tot parcul:(. Pe la opt ne-am intors acasa sa ne improspatam unpic dupa care sa mergem la gara pentru ca aveam tren. Am renuntat sa mai mancam ceva in favoarea unei plimbari lungi pana la gara, care a fost ca un fel de incheiere pentru ziua perfecta. Despartirea a fost ca de obicei sfasietor de grea, parca tot mai grea pe masura ce ne inaintam, doar ca nu va mai fi mult pana cand ma voi muta acolo. Urcat in tren am mai vorbit unpic la telefon, dupa care tot ce imi amintesc este chipul vatmanului ce ma trezea in gara din Arad.

Totul a fost foarte frumos incepand mai ales cu iubita mea,orasul este foarte curat chiar si la periferie. Politia comunitara impanzeste orasul, lucru care confera siguranta, cel putin pentru mine asa a fost. Mi-a placut tot orasul, dar locurile cu adevarat speciale in inima mea le ocupa, in primul rand drumul de la gara pana „acasa” si parcul” Romanescu”! Un singur lucru as vrea schimbat la oras, si anume: sa se introduca mai multe trotuare pentru ca soferii sunt cam nebuni si in combinatie cu lipsa trotuarelor nu e prea placut:D.

Cateva poze din parc:

Jiul:

Si o monstra de curatenie: