Nefericitul lucru care ne leaga pe noi de pamantul acesta, evenimentul acela care se vrea a fi cat mai placut si care se intampla in fiecare zi de cel putin 3 ori,vorbesc desigur despre mancat, actiunea voluntara/involuntara pe care o face cu sau fara voia noastra in fiecare zi. Un, om, fiinta complexa dar a carui existenta poate fi asemanata atat de usor cu un telefon mobil. Avem o baterie atat de slaba incat trebuie incarcata de atatea ori in intervalul de 24 de ore cat are o zi, nici nu mai vorbim daca “butonarea” este una intensa incarcariile cresc exponential.

Ma gandeam ca daca autonomia noastra a oamenilor s-ar dezvolta si ar creste precum cea a telefoanelor mobile, urmatoarele lucruri ar fi plauzibile:

– disparitia partiala sau totala fast food-urilor

– falimentarea firmelor ce produc frigidere, mancand mai rar nu am mai trebui sa pastram mancare, deci am manca doar mancaruri proaspete

– agricultura mondiala va eradica foametea de pe glob, mancand mai rar ne-ar ajunge sa hranim chiar si pe cel mai defavorizati dintre noi

– traversarea desertului cu o singura gura de apa – escaladarea muntelui everest fara nevoia de a face n pauze pentru a alimenta

– foamea nu ar mai putea fi folosita ca scuza in tot felul de situatii jenante.

– iar nu in ultimul rand lumea ar putea sa gaseasca alte lucruri pentru a aduna oamenii la un loc, in afara mancarii si bauturii, cu ocazia unor evenimente deosebite.

Pana atunci sa aveti o pofta mare si sa mancati cat mai sanatos, corpul e un templu, aveti grija ce ofrane ii aduceti.


„Ofera cat poti de mult dar nu oferii prea mult ca ajungi sa pierzi o particica din tine” asa sunau cele spuse de cineva pe care am refuzat sa le cred pe simplul motiv ca am fost ferm convins ca din moment ce oferi ceva persoana catre care faci acest gest iti va intoarce cu siguranta gestul. Printr-o particica din mine ma refer aici desigur la o bucatica din suflet, nu la lucruri materiale sau de o alta natura.

Ciudat e faptul ca tocmai in momentul in care esti foarte fericit si crezi ca nimic nu iti mai poate strica ziua intervine acel ceva, sa-l numin declansator. E simplu iti urmezi ziua  in mod normal dar la un moment dat faci anumite alegeri, care la momentul acela par bune. Problema e ca acesta nu sunt bune nici rele, sunt alegeri, dar fara de care ziua ta s-ar termina perfect. Declansatorul poate lua multe forme, uneori poate fi un gest, o actiune intreprinsa de altcineva, o fraza sau o discutie purtata cu cineva, ideea e ca lucrul care nelinisteste vine dintr-un loc de unde nu te-ai fi asteptat vreodata.  Am cam batut campii dar sper ca cei carora li s-a intamplat asa ceva sa ma intelegea sau poate nu mi s-a intamplat decat mie, cine stie..

Cu toate astea nu puteam concepe ca daca oferi ceva cuiva drag si care tine la tine, acesta persoana la randul ei sa nu iti ofera inapoi, desigur in limita posibilitatilor, ceva asemanator. De asta i-am zambit persoanei care ma sfatuit cat se poate de sincer si i-am spus sa stea linistita ca mie nu mi se poate intampla asa ceva. Dar cum integ universul conspira sa iti demonstreze contrariul, a doua zi am avut parte de demonstratia mea. E adevarat, chiar pierzi o particica din tine, din suflet si lucrul cel mai grav e ca tot tie iti vine sa iti ceri scuze, in timp ce persoana de la care astepti ceva, mic, aproape infirm pentru restul lumii, dar pentru tine extrem de important, nu vine..

Viata e frumoasa pentru cine are noroc, cei care o vreau cu tot dinadinsul fericita trebuia sa faca eforturi mult prea mari ca sa se poata bucura defapt de ea.

Nu prea se mai poate vorbi de a face ceva ca lumea pe etape, cu toate ca tine mai mult, pentru ca traim in epoca vitezei, iar daca nu faci ceva rapid, nu e deloc suficient.

 Multe lucruri se strica doar din cauza grabei datorata foamei de bani, nu este domeniu unde sa nu isi fi infipt ghiarele banul, iar pe mine acest lucru ma dezgusta. De ce sa publici o carte cu rezolvarile pentru bacalaureat la matematica plina de grelesi si cu atatea typo-uri de te doare capul, doar pentru a castiga o zi sau doua in plus? Cand puteau foarte bine sa corecteze greselile si sa o publice apoi, dar nu asa, ca niciun elev sa nu isi  dea seama ce vor defapt autorii sa spuna. Asta e una din micile lucruri care se petrec, cele mari au loc la nivelul infrastructurii orasului, unde vezi pe zi ce trece cum din 20 de borduri 5 dispar in mod subit, sau ca unele construstii par atat de proaste la finalizare incat iti vine sa te intrebi cum de a putut permite cineva sa se construiasca intr-un asemnea mod. Mi-ar placea ca lucrurile sa se faca fara graba si cu unpic mai mult cap pentru ca in fond romanii nu sunt oameni prosti, ci doar oameni cu obiceiuri proaste. As vrea sa vad cum inainte de asfaltarea unui drum, cineva sa se gandeasca prima data la canalizare si la tot ce tine de gospodaria subterana si abia apoi sa toarne asfaltul, nu sa vezi cum dupa atata munca sa se sparga tot doar pentru o conducta.

Acum daca tot suntem la capitotul acesta, iar alegerile numai ce au trecut si odata cu ele promisiunile electorale as vrea sa vad macar ca proiectele incepute, in orasul meu cel putin, sa fie finalizate de calitate. Poate ca daca ar fi un primar care sa faca lucruri de calitate si durabile si-ar asigura respectul cetateniilor, indiferent daca ciuguleste cate putin de pe undeva. Eu unul as respecta mai mult un primar care ar spune verde in fatza ” Am facut cutare, cutare, adevarat ca am mai luat de pe ici pe colo, dar in schimb am facut tot ce am promis”. Mi-ar placea o asemenea atitudine din partea unui primar pentru ca aproape toti ciugulesc mai mult sau mai putin.

Ajunge cu politica pentru ca ma oboseste si e doar palavrageala inutila, un mijloc pentru pensionari sa isi piarda vremea, adevarul subiect al articolului este calitatea serviciului prestat adica cu alte cuvinte sa facem totul cu pasi marunti sa nu ne grabim pentru ca in fond ce producem ne reprezinta. As vrea sa vad mai multa calitatea in lumea asta de plastic ce ne inconjoasa dar in acelasi timp si mentalitatii i-ar prinde bine un pic de calitate!

 

Maturizarea. Ce proces ciudat dar in acelasi timp surprinzator de placut. Parca ieri eram mic, fara niciun gand si doar cu joaca in gand. Copilaria a fost foarte frumoasa, nu as putea sa imi doresc sa o schimb in vreun fel. In schimb as vrea sa ma leg de perioada de adolescenta, atunci cand multe lucruri se puteau schimba in bine, daca gandeam mai altfel.

Cititul, spre exemplu, nu ma atragea deloc. Cand auzeam ca avem de citit nu stiu cate carti parca ma lovea profesoara. Acum ca bacalaureatul bate la usa, de nevoie, a trebuit sa incep sa citesc romanele pentru ca altfel nu vedeam cum as putea face un comentariu de calitate. Dar surpriza, nici nu credeam vreodata sa ma vad cu o carte in mana citind pagini intregi din romane si placandu-mi, dar acum pot sa spun ca sunt de-a dreptul fascinat de citit. Imi pare rau ca nu am facut-o mai devreme cu cativa ani, pentru ca acum sa am mai multe carti citite. Stiu cand ma chinuiam cu  cate 10 pagini pe zi din Baltagul, iar ultimele din lipsa de rabdare citindu-le pe sarite, ma mir cum am ajuns pana in clasa a 12-a cu doar Baltagul citit si acela foarte greu. Dar nu aveam probleme cu invatatul, cel putin la matematica eram destul de bun si la restul materiilor reale idem, probleme au inceput de la liceu cand nu am mai invatat nimic si m-am zbatut 3 ani si jumatate, iar acum pe sfarsit ma chinui sa recuperez, singura diferenta e ca acum imi place sa invat doar ca volumul de informatii e foarte mare.

Cred ca aproape nimanui nu ii placea sa invete, doar aceia cativa excesiv de pasionati de munca lor carora le placea dintotdeuna sa o faca, cei pe care ii vedeai tot timpul cu o carte sau un caiet in mana, citind sau repetand ceva. Acum parca ii invidiez ca nu eram si eu asa pentru ca ce prostii faceam cu colegii sau prietenii parca acum nu mai au nici un farmec, dar cred ca e doar un stadiu al vietii si experienta de viata se face doar traind lucrurile asa cum sunt, cu bune si cu rele.

Anii de liceu au trecut atat de insesizabili pe langa mine, astfel incat doar daca ma chinui abia reusesc sa imi amintesc ceva, iar din pacate orice amintire e legata de vreo boacana stupida. Se zice ca cele mai durabile prietenii le legi in liceu si ca atunci e singura ta sansa sa o faci. Singurul lucru de care sunt cel mai fericit este faptul ca am cunoscut o persoana foarte deosebita  prin clasa a 9-a,abia de curand(1an de zile) am realizat ca e atat de importanta pentru mine fara de care  cred ca eram tot acolo jos in gandire si in fapte. Cu ocazia asta as vrea sa ii multumesc ca exista si pentru ca a facut atatea pentru mine fara macar sa isi dea seama, iar acum ocupa cel mai fruntas loc in inima mea! Nu m-a schimbat doar in ceea ce priveste scoala ci si in felul cum vad viata, acum totul e clar ca lumina zile pentru ca stiu ce vreau de la viata si incotro sa  ma indrept. Nu pot decat sa spun ca e pacat cand vezi atata lume irosindu-si viata cu fel de fel de prostii care pana la urma nu conteaza deloc. Va doresc tuturor sa gasiti ceva care sa va ajute sa o luati pe un drum mai bun!

Am vazut un film unde aparea foarte des replica”lista cu ceea ce e de facut in viata”. Actrita principala isi insira o serie de lucruri, pe care urmeaza sa si le indeplineasca, un fel de vise realizabile.

M-am gandit sa imi fac si eu o ierarhizare a lucrurilor pe care mi le doresc in viata, si pe care le pot indeplini. O sa incep cu locul 2 pentru ca 1 ramane strict secret.

2-Sa reusesc sa iau bacul cu nota mare;
3-Sa intru la o facultate buna, sa studiez filozofia, si sa am un serviciu acceptabil;
4-Sa merg la Futuroscope, in Franta;
5-Sa schimb mentalitatea macar a unui om;
6-Sa primesc o agenda;
7-Sa invat sa dansez;
8-Sa scriu un roman, sau cel putin o poezie:D
9-Sa ajung jurnalista;
10-Numarul 1 in lista mea sa se indeplineasca, pentru ca toate celelalte sunt conditionate de acel factor.

Nu este asa greu sa reusim ceea ce ne propunem. Cred ca reteta pe care o sa o aplic la mine va fi urmatoarea: un pic de ambitie, un risc mai mare, un sacrificiu si sprijin din partea celor de care am nevoie. Bineinteles ca in viata conteaza norocul, dar intr-o mica sau mare masura fiecare om dispune de noroc, mai trebuie doar sa stim sa il folosim in cantitatile care ne sunt necesare.

Ma intreb cat de greu este sa iei decizii in viata, mai ales atunci cand stii ca sunt hotaratoare pentru tine. Cand ai capacitatea te gandesti la ce liceu sa mergi, la ce sectie, daca vei fi capabil sa te integrezi si daca este o decizie buna. Dupa cei 4 ani de liceu, vine marea dilema ce facultate sa alegi, daca sa fie in orasul tau sau in alt oras, daca te vei descurca cu banii sau cu materia. Dupa cei 4 ani de facultate, te gandesti unde sa te angajezi, daca sa mergi pe un salariu mic sau sa mai astepti, daca sa ai norma completa sau redusa, daca sa faci imprumut la banca sa iti iei un apartament sau daca nu. Cum as putea sa imi dau eu seama daca macar 5 din cele 10 lucruri dupa lista se vor implini, sau cum voi sti daca asta imi doresc cu adevarat. Dar daca voi avea indoiala intre a face filozofie sau finante banci. Daca trebuie sa fiu rationala sau spirituala.

Nu exista decat un singur raspuns: Fiecare lucru trebuie facut la momentul potrivit, dupa circumstante si dorinte. Nu avem de unde sa stim daca asa va fi, dar in mod sigur avem un scop si un reper unde vrem sa ajungem. Decat sa ne plimbam rataciti pe strazi, mai bine sa  fugim spre locul bine stabilit. Asa ca fiecare om ar trebui sa aiba lista cu ceea ce isi doreste in viata, macar asa raman dorintele si sperantele, la final putand trage linie si insemnand realizarile.
In mod sigur, numarul 1 al meu se va implini. Este vorba de iubire, iar eu cred in acest sentiment!

La inceput, voi scrie cateva dileme nesemnificative din viata. Sa ne gandim ca mergem pe strada si gasim un portofel cu 1000 de euro. Ce facem daca ii cunoastem si detinatorul? Il pastram sau il inapoiem? Dar atunci cand vedem un om nevinovat dar mai micut, si unul mare si fioros batandu-se ce facem? Riscam sa intervenim sau mergem mai departe fara a privi in urma? Dar daca vedem pe cineva intr-o situatie penibila, ce facem? Il ajutam, sau trecem inainte razand?

Probabil fiecare dintre noi avem dileme de acest fel. De cele mai multe ori alegem calea cea mai usoara pentru noi. In viata de zi cu zi omul tinde de a opta pentru usor: multi se duc la un liceu prost unde se face putina carte, sau altii se duc la filologie pentru ca este mai usoara decat matematica. Multe clipe care ar putea sa fie de vis, le transformam in clipe regretabile, pentru ca nu am vrut sa ne complicam. Preferam sa ramanem la parinti pana ne casatorim, decat a ne croi propiul drum intr-un alt oras, doar pentru a nu face ceva in plus. Atunci cand gresim alegem sa mintim, doar pentru ca este mai usor decat a duce munca de convingere si de a argumenta ce anume ne-a determinat sa facem acel lucru. Ne-am dori sa avem bani mai multi, sa ne putem plati telefoanele singuri, mancarea singuri, dar atata timp cat parinti sunt dispusi sa ne ajute, de ce sa nu stam in fata televizorului fara a depunde un pic de efort?

Dilema mea cea mai mare este ce vreau sa fac cu viata mea. De fapt stiu ce vreau, dar ma gandesc daca o sa reusesc. Ma gandesc ce cale o sa aleg. Este ca si cum am merge cu masina si avem doua drumuri de ales: unul plin de gropi, dar mult mai scurt, si unul lung dar frumos. Majoritatea il aleg pe cel scurt, mai putina benzina, si se strica masina, noi macar stim ca suntem bine. De ce sa ne plictisim si sa consumam multa benzina, ocolind atat? Sau este ca atunci cand trebuie sa ne ridicam din pat pentru a face curatenie. Ne gandim ca mai putem dormi putin, si facem doar putin curat. De ce sa mai curatam si locurile unde nu se uita nimeni? Exact de aceste colturi imi este frica. As vrea sa cred ca totul va iesi asa cum am visat. Mai intai am visat sa ajung la Academie, dar viata mi-a oferit un drum mai bun, acum as vrea sa ajung psiholog, unde departe de orasul meu. Am doua solutii: sa imi indeplinesc visul, si stiu sigur ca voi fericita, sau sa aleg sa dorm dimineata tarziu, doar de frica de a ma trezi in plictisitorul cotidian.

In fiecare zi avem cate o dilema. Fie ea in legatura cu ce mancam, poate e un lucru nesemnificativ, dar sa ne gandim ca daca alegem sa mancam un fruct, desi ne va mai fi un pic foame, este mult mai bine decat daca am manca 3 pungi de chipsuri. Sau dilema cu ce ne putem imbraca. Tot felul de dileme care ne pot conduce pe drumul cel bun, sau pe cel rau.

Sfatul meu este acela de a va gandi bine ce vreti sa faceti cu viata voastra. De ce sa alegem solutii simple, in care nu vom fi fericiti, cand putem munci cativa ani pentru a ne realiza visul de o viata. Putem sa ne regasim cu totii in lucruri simple, cum ar fi o plimbare in miez de noapte, sau sa alergam dimineata cu persoana iubita, sau sa mergem cu familia la pescuit sunt clipele cele mai frumoase care ar trebuii savurate de toata lumea la maxim dar pentru a ajunge acolo de ce sa nu aleg ruta mai lunga care cu siguranta ne va satisface la final.

As putea incepe prin definitia vietii: ne nastem, invatam sa mancam, sa vorbim, sa mergem. Mergem la scoala, sa invatam, sa citim, sa scriem. Intr-un sfarsit ajungem in stadiul in care va trebui sa ne decidem ce vrem sa facem in viata. Totul sau nimic-vise sau realitate.
M-am tot gandit cati profesorii cunosc cu vile imense? Ma intreb oare cati doctori au bmw-uri? Dar oare avocatii au toti firme de avocatura? Si cum ramane cu politistii? Cu totii lucreaza numai la birouri? Sa fie norocul de vina pentru fiecare om? Nu cred, doar daca inselaciunea este egala cu noroc.De fiecare data cand vad o masina super frumoasa, pun pariu ca in ea este un tigan. De fiecare data cand vad cate o masina cu volan pe dreapta sigur este vreun smekeras. De fiecare data cand vad un baiat sau o fata frumoasa la 20 de ani cu un Jaguar, stiu sigur ca parintii lor sunt bogati. De fiecare data cand ma cheama cate o prietena pe la ea la vila, aud ca parintii sunt in Italia, au nu stiu cate firme. Daca ar fi sa intrebam majoritatea oamenilor cu bmw-uri, cu vile, ce studii au, probabil majoritatea ar spune: liceul, in cel mai bun caz. Fosta mea doamna diriginta, avea trei facultati. Avea putin peste 30 de ani. Stia cate putin din toate culturile lumii, invatase sa fie un om stilat, un adevarat paradis al cunoasterii. Dar, cu 2 copilasi, cu un sot, si o masina nu foarte moderna, statea si in chirie. Sa fie oare de vina ca si-a cumparat prea multe carti, sau doar ca nu a fost in stare sa insele pe nimeni?

Sunt foarte multi oameni care traiesc din asa ceva. Pentru ei expresia „totul sau nimic” inseamna viata. Un fost vecin de al meu, destept baiatul, s-a apucat de furat casetofoane dupa masini. A fost prins, a stat in puscarie doi ani, insa acum l-am vazut prin oras cu un Audi A6. Ce facultate, ce liceu, doar 2 ani de puscarie si au fost de ajuns pentru o asa masina. Nu fac discriminare, nu vreau sa zic ca majoritatea tiganilor au vile, apartamente, masini, insa acesta e adevarul. De ce un om care munceste si invata, de abia isi permita sa isi tina copilul in capitala la facultate? De ce oare un medic care e nevoit sa vada atatea, sa stie sa incurajeze si sa apere viata unui om, de abia cand iese la pensie are posibilitatea sa isi cumpere o masina frumoasa. Si asta cu ce rost? Cu rostul ca o viata intreaga nu a avut timp sa iasa la opera, la teatru, la film, pentru ca era in tura de noapte la spital? Nu vreau ca din acest articol sa se inteleaga ca mai bine facem puscarie si apoi vom fi bine, sau mai bine devenim tigani si vom avea noroc, sau mai bine lasam liceu si facultate pentru afaceri. Am vrut sa arat ca viata este nedreapta cu cei ce nu aplica” totul sau nimic”.
De ce mai mereu norocul este de partea celor care iau viata in gluma?De ce niciodata un om care apreciaza viata, nu primeste recompensa? Sau poate, daca ma gandesc mai bine, nu este chiar asa. De ce sa avem neaparat un bmw cu care sa ne omoram familia intr-o noapte cand conducem cu 200km/h? De ce sa avem o ditamai vila in care copii nostri sa aiba unde isi ascunde drogurile? De ce sa avem o firma impresionanta unde sa punem oamenii sa munceasca ca sclavii? De ce sa nu acceptam sa fim oameni simpli, care au unde dormi, au o masina cu care sa deplaseze, si au iubirea familiei? De ce sa devenim tigani care isi bat copii si nevestele, de ce sa devenim puscariasi care pierd sprijinul si iubirea celor din jur? De ce sa nu ne realizam visele de cand eram mici si faceam haine de doctor papusilor, sau opream masinile teleghidate in intersectia dupa covor? De ce sa aplicam totul sau nimic, cand oricum daca o sa castigam o avere financiara, pierdem averea spirituala? Cel mai greu de multumit in viata este sufletul. Atata timp cat avem pe cineva langa noi, putem spune ca avem totul, iar nimicul il putem lasa de partea celor cu bmw-uri, vile, si palate.